Sunt cine sunt datorită cărților pe care le–am citit.
Nu am întâlnit ghizi mai eficienți în a–ți face lumină pe cale decât spiritele cărților.
— Floriana Ungureanu
Floriana Ungureanu

De mic copil m-am trezit fascinată de măiestria mânuirii Cuvântului, cât de mult poate el să mângâie, sau să lovească, să deschidă uși magice precum cele ale lui Ali Baba, sau să construiască lumi și povești minunate, precum cele ale Șeherezadei. Așa că am ținut morțiș să mă formez drept un Lingvist, să mă specializez în căutarea sensului Cuvântului, în diferitele sau asemănătoarele sale forme din diferite limbi, să mă joc cu sinonime și antonime, să amestec noul cu vechiul și dulcele grai cu secul argou fie în traduceri, fie în scrieri, mai întâi de poezii, apoi mici povestioare și chiar și o carte, prima sper din mai multe.

Ca traducător și interpret mijlocesc înțelegerea sensului comunicării, de preferință pe înțelesul tuturor. Pentru a interpreta corect un text, un discurs, ai în primul rând nevoie să-i găsești sensul, esența lucrurilor. Ca să poți transmite mai departe, în mod clar și eficient, trebuie să înțelegi tu primul. Apoi, vei vedea dacă aduci un plus valoare printr-o exprimare mai artistică, sau o precizare pe ici, pe colo.

Am avut noroc de părinți care mi-au încurajat curiozitatea și independența, cultivându-mi în același timp logica și simțul practic. Ei s-au pricopsit cu un copil cam aerian și visător, introvertit și totuși sociabil, dar căruia îi plăceau mai mult poveștile cu tâlc, spuse molcom, dintr-o perspectivă personală, precum bunicii la gura sobei, decât jocurile în grupuri mari și de anvergură. Copil singur la părinți, eram un pic autosuficientă, pentru că imaginația mea crea lumi infinite și povești fără de sfârșit cu personaje inedite.

Felul meu de a învăța este autodidact, însă știu și sunt convinsă că e mult de învățat din experiența altora, pentru că există oameni mult mai specializați pe un anumit lucru și experți care îți pot explica/arăta într-o secundă lucruri ce ție ți-ar lua zile, luni, ani să le înțelegi. Așa că mi-am căutat oameni de acest tip de la care să învăț, căci nu poți face de unul/una singur(ă) toate prostiile.

Am învățat să mă vindec, să îmi ascult corpul, să mă înțeleg și să mă accept așa cum sunt. Nu mi-a fost nici greu, nici ușor, nu m-am împiedicat decât de propria încăpățânare, și a durat mult până mi-am făcut un pic de ordine în gânduri, până mi-am găsit calea și m-am decis să pășesc pe ea. Nu am vrut să renunț la ceea ce eram, la ceea ce făceam, așa că am învățat să combin 2-3 sau chiar mai multe lumi, să mă plimb cu grație pe hotarul dintre realitate și irealitate, să fiu atentă atât la viața de zi cu zi, dar și la minunile imaginației mele.

Nu căutați în mine un maestru, câtă vreme mai mișc pe plaiuri pământești se cheamă că nu am ascensionat, și mai am câte ceva de învățat; vă pot ajuta însă să vă descoperiți maestrul interior, așa cum l-am descoperit și eu pe al meu. Vă pot ajuta temporar cu tehnicile de masaj, terapie craniosacrală, Reiki, cu sunetele bolurilor tibetane, dar nu o să vă las să deveniți dependenți de ele și de mine, așa că să nu fiți surprinși dacă la un moment dat o să va dau drumul în lume. E precum lecțiile de înot: instructorul îți prezintă tehnica, îți spune și îți arată cum să faci, te susține o bucată când testezi apa, și apoi te aruncă în apă să o faci efectiv de unul singur.

Din cele patru atribute ”șaman, luptător, vindecător, înțelept”, le-am integrat aproape perfect pe primele trei, iar ultimul este încă în lucru, probabil până la sfârșitul zilelor mele. Dacă șamanul e mai mult sau mai puțin înnăscut, cu o puternică moștenire genetică și spirituală, luptătorul și vindecătorul au fost antrenați din nou prin cursuri la sală, de box, wushu și alte tehnici din artele marțiale, autocontrol și nu numai, iar vindecătorul prin cursuri de masaj, terapie Reiki, craniosacrală, radiestezie.

Șamanul interior joacă pe sunete de tobă, studiază plantele, animalele de putere și lumea cristalelor. Este un magician alchimist prin însușirea tainei numerelor, împrietenirea și cunoașterea tainelor dragonilor, prin înțelegerea și integrarea arhetipurilor.

P.S. Pentru discuții, întâlniri, sesiuni de vindecare sau alte subiecte, poți verifica secțiunea Evenimente sau Contact.  
 

 

AVENTURI CU DRAGONI …

MAGIA PRACTICĂ A DRAGONILOR

Cartea Magia practică a dragonilor îți va dezvălui o lume magică cu dragoni de tot felul, balauri, leviatani și alți monștri mitici. Vei face cunoștință cu ierarhia, organizarea și modul de viață al dragonilor. Vei înțelege care este puntea fizică dintre noi și dragoni și vei învăța care sunt metodele de lucru cu dragonii (ex. meditația de întânire a dragonului, contemplarea dragonilor etc). Iar, dacă vrei să aflii povestea acestei cărți, te invit să citești articolul Nu e nimic roz în Dragonlandia!

Magia practică a dragonilor

ONLINE

de la Editura Meditative Arts