Sarmisegetusa, legătura Sinelui cu străbunii și focul sacru

Sunt locuri în care revii vrând-nevrând, uneori ajungi într-o simplă plimbare, alteori ai un scop precis, și câteodată, cele două se combină si o simplă plimbare capătă un scop precis și o aură de misiune personală (poate chiar pe viață), iar alteori scopul scuză dorul de plimbare. Uneori sunt testele tale, alteori îi tragi (sau împingi) pe alții după tine. Sau te iei de mână și pui umărul la treabă la un proiect comun.

Sarmisegetusa este un astfel de loc, în care am revenit singură și însoțită de prieteni, și unde m-am reunit cu vechi prieteni cu care am reînnodat prietenia. Îmi vine în minte în special urcușul împreună cu un grup de prieteni până la cetatea Blidaru, în care puțini am conștientizat pe loc sau vreodată că este drumul inițiatic de revelare a Sinelui. Deși salamandrele întâlnite din zece în zece pași pe drum ar fi trebuit să ne dea un indiciu clar.

Întâlniri cu salamandre

Salamandra reprezentând rezistența la atingerea pasiunii, viața fără păcat, un simbol al loialității, castității, imparțialității, curajului. Simbolizând însă și flacarile focului pe care trebuie să-l înfrunte, ispita. Aristotel a scris despre ea că nu arde în foc și dacă este trecută prin flăcări le stinge imediat. Cloquet considera salamandra un simbol al lui Hristos: acesta, ca și ea, a trecut prin flăcările iadului la crucificare, dar acestea nu au lăsat urme, o personificare a botezului lumii cu flăcările Duhului Sfânt. Pentru că își poate regenera coada si membrele, reprezintă un simbol al reînnoirii, regenerării, renașterii și creșterii - iar ca animal totemic, salamandra cere oamenilor să facă apel la cele mai profunde resurse pentru a-și canaliza energia vitală spre dezvoltarea vietilor lor.

În grup, doi prieteni, cuplu de vreo 2-3 ani, au fost singurii care au dat peste două salamandre care au dat curs chemării naturii spre reproducere, și le-au prins în flagrant delict, culmea că și ei s-au trezit că ne cheamă la botez în anul următor. Eu am găsit-o pe a mea ascunsă după un copac, cățărându-se leneș prin scobiturile lui. Nici eu nu m-am prins de mesaj că era timpul să accesez nivelul de copac al vieții în procesul de ascensiune. Nu pe loc, după cum spuneam, dar semințele au fost plantate atunci.

Energia străbunilor și focul sacru

Nici vizitele la Fețele Albe nu au fost mai puțin impresionante. Prima urcare a fost testul de foc, dacă reușesc să urc fără să fac combustie sau să leșin de la senzațiile tari, atât în fizic cât și în extra-fizic. Copacii care vuiesc amenințător și care își îngroapă benevol coroana în pământ sunt o experiență cel puțin interesantă de observat de către cei cu sânge cald în instalație. Pentru că fără să-ți cureți sufletul, nu poți să urci acolo. Pe unii străbunii, păzitori ai locurilor, îi vor împiedica să acceseze locurile sacre fără o purificare prealabilă, iar pe alții îi vor chema să vină să curețe în urma celor care au scăpat filtrului.

Sarmisegetusa este locul în care elementele se unesc pentru a forma Eterul, centrul de comandă responsabil cu introducerea și extragerea datelor (de la nivel subtil) în și din nivelurile de stocare reprezentate chiar de natura înconjurătoare. Cel puțin în plan subtil, sub locul respectiv se află un oraș cu o bibliotecă de talia celei din Alexandria, sau chiar a Vaticanului. O bibliotecă cu ilustrări în planul fizic de deasupra dacă știi unde să te uiți, să citești semnele. Asta este moștenirea lăsată de străbuni, pe ea trebuie să o cunoaștem și să o respectăm.

CITEȘTE ALTE POVEȘTI CU MULTE ÎNȚELESURI