Da, trăim vremuri apocaliptice, dacă nu ați primut incă Memo-ul, verifica ți-vă mesageria divină, sigur e plină până la refuz de mesajele pe care le-ați ignorat cu talent ca de obicei. Dacă sunetele trompetelor nu v-au sunat apelul de trezire, e posibil sa suferiți de otoscleroză, așa ca mine, dar să știți că boala asta nu e o scuză suficientă, că ea te face să le simți în stomac precum o indigestie și un ghem de sârmă ghimpată.

Profeția începutului sfârșitului e una arhicunoscută, da, ați ghicit, faimoasa 2012, dar la fel ca orice lucru care necesită interpretare, sensul se pierde în traducerea termenilor de referință.

Apocalipsă înseamnă sfârșitul lumii. De ce lumea ar crede că el vine peste noapte cu un cataclism, mă depășește. Această falsă așteptare este ea în sine un dezastru apocaliptic, pentru că odată trecut un termen profețit, și nimic “apocaliptic” nu pare să se fi întâmplat, lumea răsuflă ușurată, și revine la obiceiurile de zi cu zi, când tocmai ele sunt obiectul de lucru cu care s-ar gestiona apocalipsa.

Ce a mers numai merge, iar eforturile de a presa în vechile direcții și obiceiuri au recul neașteptat. Ultima apocalipsă a fost chemarea maeștrilor, mulți au fost chemați să-și pună sufletul la bătaie, și foarte puțini au răspuns, cea de acum este pentru îngerii cunoașterii, au învățat ceva din experiența practică pe pământ?

Revenind la anul curent (cel către care ne îndreptăm rapid zilele astea), el promite să fie tot unul cu năbădăi, în care sufletul nostru se joacă pe scena vieții cu și mai mult avânt, și talent actoricesc, mai ales în relațiile cu ceilalți.

În 2024 sufletul își va resimți misiunea personală și mai mult ca o comandă divină, ce trebuie dusă până la capăt. E mai importantă decât oricând exersarea compasiunii, iar dacă nu sunteți dispuși să înțelegeți universul vă va arunca cu forța în papucii altora să vă oblige să le jucați rolul până înțelegeți, până deveniți compasivi.

Cine știe, poate atât de mult, încât puteți chiar să scrieți un manual cu legea compasiunii și grijii față de viață (și am un prieten care vă poate ajuta să-l publicați).

Tot acum e momentul unor pelerinaje în locurile unde vă cheamă sufletul, atenție să respectați regulile locului cu sfințenie, și mai ales să nu uitați ofrandele față de oamenii locului respectiv.

Cum iei un medicament scârbos dar necesar? Linguriță cu linguriță. deci să începem:

Am ajuns la jumătatea anului, însă până în 2030 mai e, și nici atunci nu e de culcat pe o ureche. Dacă nu l-ați văzut până acum, vă recomand serialul Manifest pentru a înțelege două lucruri: că Totul este legat cu tot și Toți sunt chemați să-și amintească ce au de făcut, dar nu toți sunt dispuși să audă, să facă, să ierte pentru binele tuturor. Până la semnele Apocalipsei au existat semne insesizabile repetate precum picătura chinezească pentru urechi surde, și ochi orbiți și minți și inimi închise.

Bestia acestei Apocalipse este cunoașterea, ea plutește în aer la propriu, la o lungime de atingere cu vârful degetelor. Cunoașterea lipsită de înțelegerea compasivă este însă calea spre (auto)distrugere.

Aoleu Doamne e Apocalipsă, ce-o să facem??? Aparent, ce făceam și înainte, doar că mai greu, cu mult mai multă suferință, pentru că Universul sare pragul în următorul ciclu, iar oamenii vor ca totul să rămână la fel, chiar și chestiile nasoale, pentru că s-au obișnuit cu ele.

Adevărații profeți nu se uită în viitor, ci în prezent. Ei doar observă ruperea ciclului, anomaliile. Natura este prima care se schimbă, ajutată și de influența noastră asupra ei. Într-un fel, ne-am precipitat propriul sfârșit, alergând spre era cunoașterii inutile, pe care o acumulăm fără discriminare sau discernământ, fără a depune efortulde a înțelege.

Dacă această pauză de reflecție nu v-a deschis ochii către cultivarea discernământului, luați și citiți “Cască bine ochii” a Marianei Kaplan, o puteți găsi aici.