Trăim vremuri interesante, cum ar spune chinezii, care au acel simț fatalist al sorții care blestemă urându-ți să trăiești astfel de vremuri. Interesante adică, plecând de la presupunerea că adevărata stare de urmărit este mulțumirea, împăcarea cu starea lucrurilor așa cum sunt.
O singură problemă ar fi cu aspirația chinezilor, că acest univers nu te lasă să persiști într-o astfel de stare, poate fiindcă la o adică reprezintă o stagnare, nici măcar despre involuție nu poate fi vorba, ci doar o învârtire într-un cerc care nu se închide niciodată și nici nu dă ocazia unui salt.
Poate și pentru că nimeni nu reușește șă ajungă la adevărata esență a unei astfel de stări: mulțumirea de a observa ce se întâmplă împăcat că acest lucru are loc, implicându-te detașat, doar de plăcerea de a învăța ceva nou.
Și pentru că în general se procedează pe dos, pentru că lumea rămâne blocată într-un cerc vicios al unor credințe și stări testate, cu care ne-am obișnuit, și de care suntem mulțumiți (chiar de nu suntem mulțumiți, nici nu ne lasă frica să spargem cercul), din când în când Abaddon se ridică, acționează, iar rezultatul apare sub forma unor dezastre, mai mult sau mai puțin naturale, mai mult sau mai puțin previzibile, mai mult sau mai puțin evitabile.
Spațiu sau entitate?
Și una și alta. Deși informațiile pe care le-ați putea găsi pe wikipedia și nu numai, sunt puține și criptice, ele prezintă ambele opțiuni. Eu personal cred că ambele sunt valabile, dacă stai și analizezi materialul de lucru.
Spațiul
Ca spațiu, Abaddon este Abisul, neantul, spațiul care include totul și nimic, și are potențial de a fi orice (cam în genul pisicii lui Schrödinger – vă sfătuiesc să studiați fenomenul și teoria, merită). Scrierile clasice îl descriu ca și o închisoare, Tartarul lui Hades, compartimentul din Gehenna – purgatoriul evreilor, tărâmul morților și al zeilor exilați și/sau întemnițați.
Zeii/Dumnezeii acestei planete și nu numai, au fost detronați de nenumărate ori, și de fiecare dată cu ajutorul, să spunem acestei surse de energie care aduce potențialul schimbării de la nivel de microcosmos, la nivel de univers(uri).
V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu dumnezeii detronați? A căror putere, deși slăbită, rămâne o amenințare pentru noua ordine a lucrurilor? Ei nu dispar, decât din memorie, devin ascunși, uitați în colțurile Abisului care nu se deschide decât cu cheia unui Înger ... ați ghicit, numit Abaddon.
Îngerul
Dacă până la vechiul testament nu se menționează decât spațiul în care se spune că Moise a coborât pentru a invoca puterea lui Abaddon pentru a declanșa molimele devastatoare menite să îi convingă pe egipteni să-i elibereze pe evrei din robie, manifestarea acestei puteri în practică este cea care dă de gândit și demonstrează un nivel de conștiință (se poate observa din modul în care sunt omorâți doar primii născuți – de altfel cea mai dură lovitură pe care o poți da unui neam, dat fiind că primul născut este purtătorul pasiv cel puțin al tuturor darurilor genetice și al cunoașterii intrinsece).
Conștiința deja reprezintă o entitate, în mod evident, și care este reprezentată de scrieri inițial drept un Înger partener al Arhanghelului Azrael, purtătorul cheilor abisului, regele lăcustelor, distrugătorul lui Dumnezeu.
Povestea personală
Ce vă pot spune eu din relația mea personală cu Abaddon (da, poți avea așa ceva – mai mult oricine poate avea și/sau dezvolta o astfel de relație, și nu doar cu Abaddon), pentru că unul din firele roșii ale sufletului meu este legat de această entitate/spațiu este că informațiile din textele disponibile nu mint: într-adevăr Abaddon este temut de celelalte entități, atât angelice cât și demonice, deține cheile abisului unde poate închide și/sau elibera diverse, indiferent de formă sau vibrație (poate chiar această abilitate provoacă temerea menționată mai sus) și multe altele.
Ca înger, vă pot spune că are 8 seturi de aripi (în condițiile în care Serafimii, rangul cel mai înalt de îngeri din cer au 6), iar pentru cine nu știe – aripile îngerilor sunt abilități / specializări (mai urmăriți și voi serialul Lucifer pe Netflix), energie predominant feminină, evident de întuneric, este un înger păzitor al karmei (deși aș zice mai degrabă activator al karmei – cel care deschide porțile, care leagă firul pe care curge informația).
Textele care îl identifică drept Satan, au și ele dreptatea lor, și vă explic imediat de ce: așa cum cei care joacă rolul lui Dumnezeu se schimbă, la fel și cei care îl joacă pe cel al lui Satan, iar Lucifer a urcat de mult. În urma poveștii de schimb de putere la nivel înalt dintre egipteni și evrei, Abaddon nu a fost bine văzut de celelalte entități din Consiliul Ceresc chiar dacă a îndeplinit 100 voința noului Dumnezeu.
Poate că la un moment dat a hotărât să simtă durerea celor loviți și a coborât la nivelul lor de purgaoriu, poate a decis o întrupare, poate altceva, cert este că Abaddon nu este un înger alungat/pedepsit de Dumnezeu (culmea ar fi), ci devine un înger supărat pe Dumnezeu care se aruncă în Abis arzându-și aripile și rămâne indiferent(ă) la orice tentativă a acestuia de a-l întoarce la El.
Misiunea personală - Iertarea
Poate că a plecat la drum cu dorința de a înțelege acțiunile întreprinse, iar înțelegerea i-a adus povara durerii karmei neîmplinite ducând la sacrificiul de sine (arderea aripilor și căderea voluntară pentru a fi alături de cei pe care i-a închis pentru a le ușura ieșirea din negura abisului și a anticerurilor, pe parcurs a avut însă de cultivat, învățat, practicat iertarea față de Dumnezeu. Pentru că așa e în tenis, uneori trebuie să te ierte Dumnezeu, alteori trebuie să-L ierți Tu.
Și cum nu poți ierta pe alții până nu te ierți pe tine, iată cum câteva mii de ani mai târziu progresele sunt nesemnificative și sporadice. Complicat atunci când un înger al karmei cade în mod voluntar el însuși pradă roții implacabile a karmei. Complicat pentru că fiecare rostogolire a roții are puterea unei avalanșe apocaliptice.
Rolul de jucat – Judecata
Dacă te iei după profețiile lui Ioan, cartea Revelației, Abaddon este îngerul care se va ridica pentru a tortura omenirea la momentul Apocalipsei. El are voie să provoace suferință, dar nu să omoare, pe toți care nu poartă însemnul lui Dumnezeu pe fruntea lor. Ce vă pot spune eu e că dacă justiția oamenilor este oarbă, cea a lui Abaddon este bazată pe simțirea perspectivelor și este una dreaptă care percepe cauzalitatea și care înțelege că suferința este necesară uneori în mod continuu până la declanșarea înțelegerii.
Ridicarea lui Abaddon
Eventual, mai devreme sau mai târziu, chiar și o entitate ca Abaddon ajunge să ierte, parțial sau total. Să nu credeți că povestea se încheie aici, prea v-ați învățat cu poveștile pe sistem american ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, abia acum începe distracția, pentru că abia acum este testată iertarea, ascultarea, înțelegerea.
Așa că să nu vă mire că în anii de vibrație a cifrei 2, ascultarea ordinelor divine fără crâcnire, precum generalul care execută și nu discută, și nu decide să dea lovitura de stat, apar pandemiile, conflictele, dezastrele – Abaddon se ridică și îi este testată cunoașterea acumulată, iertarea, ascultarea, disponibilitatea de a reveni în echipa lui Dumnezeu.
Denegare de opinie
Acest articol este o părere personală, după cum spuneam datorită acelei relații intime pe care o am cu Abaddon. Și nu vă gândiți la prostii, iar când zic prostii, mă refer la acele credințe halucinante în care o astfel de relație te face să te crezi întrupare a respectivei entități, sau perechea sa divină/demonică și alte bălării asemenea. Abaddon este un spațiu fără limite, o conștiință colectivă de o putere care nu ar putea fi cuprinsă de o simplă întrupare. Eu sunt doar unul din spiritele care are posibilitatea de a accesa, de a înțelege ceva mai bine fenomenul datorită firului roșu de pe suflet pe care l-am pomenit mai devreme și a faptului că nu m-am temut să ridic receptorul și să încerc o comunicare, să stabilesc un contact.