spirit

Principiile

Principiile

Dacă ați auzit de îngeri sau demoni întrupați, de spirite cristal, curcubeu, indigo, de maeștri ascensionați, și ați vrut să știți mai multe despre astfel de tipologii de spirite, vă mai prezint aici una: cea a principiilor, ultima destinație în spiritualitate, deși nu neapărat sfârșitul călătoriei

Cronica unei apocalipse anunțate

Cronica unei apocalipse anunțate

Aflarea a ce îți rezervă viitorul este important doar în perspectiva controlării modului în care te raportezi tu la el. Orice investigare a liniilor temporare va conduce la un paradox: dacă viitorul nu poate fi schimbat, doar aflat, ce rost are să știi, iar dacă poți să îl schimbi, atunci nu e fix viitorul ci o probabilitate evitată. Există totuși niște linii directoare ce pot fi preîntâmpinate de o atitudine corectă, de conștientizarea circumstanțelor cu care te confrunți, de atenție la ce se întâmplă și de ce. îmbunătățind astfel gradul de acceptare și reducând suferința resimțită.

Principiile, bată-le vina!

Principiile, bată-le vina!

Soluțiile unei probleme sunt greu de identificat și implementat pentru că la orice soluție identificată reușim să găsim cel puțin alte două probleme, iar implementarea este minunată, dar inexistentă. Preferăm să trăim într-o lume iluzorie decât să înfruntăm realitatea gândurilor și acțiunilor noastre care ne conduc destinul. Destinul nu este implacabil, el însă depinde de asumarea schimbării lui.

Bat clopotele

Bat clopotele

Clopotele au menirea de a ne deschide calea către Dumnezeu, ele îți atrag atenția (întorc mintea către), deschid sufletul (poarta către) și ridică spiritul (schimbă vibrația pe care acesta rezonează). Când exteriorul se dărâmă în jurul nostru, acest fapt nu e decât o reflecție a distrugerii interioare, iar unul din instrumentele de refacere este chiar acesta: Clopotul.

3 zile de întuneric

3 zile de întuneric

Cât de dispus ai fi să îți testezi limitele? Lumea modernă aduce cu ea un anume grad de comfort la care e greu să renunți când practica spirituală te îndeamnă să vezi pe bune unde te situezi și de ce ai fi capabil la o adică. De la simplul autotratament la miile de simboluri și tehnici învățate, practica spirituală nnu ar trebui să excludă acele sesiuni de ”mers în pustiu” și confruntare cu noi înșine.

Întunericul la el acasă…

Întunericul la el acasă…

Casa omului, palatul lui… Cum îți decorezi casa spune ceva despre zona ta de comfort, despre ce este important pentru tine, și o măsură a artistului interior care aici își prezintă fațetele sufletului.. Cât suflet pui, și cât de apropriată este reprezentarea îți deschide niște porți, iar dacă vrei să le păstrezi în interior, zăvorul porții este situat pe exterior…

Pilule de depanare spirituală

Unele probleme și lucruri de rezolvat sunt universale, mai devreme sau mai târziu, toți trecem prin ele, și de cele mai multe ori nu o singură dată. Mie personal îmi place să fiu eficientă când lucrez, în orice plan, fie el fizic, emoțional, mental sau spiritual și cred cu tărie în principiul KISS ”Keep it Short & Simple” mai pe românește scurt și la obiect, așa că m-am gândit să vă ofer câteva instrumente utile atunci când nevoia surclasează lenea, și e musai să fie luate măsuri și greutăți.

Algoritmi

  • De protecție (a ta în fața altora, a altora de către tine/alții etc)

Toată energia proiectată asupra mea/X, și cea pe care eu/X o proiecte(a)z(ă) se binecuvântează cu energia, lumina, iubirea și înțelepciunea trinității și a Creatorului și se transformă în energia, lumina, iubirea și înțelepciunea acestora.

  • De iertare

Mă iert și mă binecuvântez în relație cu Aspectul meu feminin/masculin/Mama/Tata/X în toate viețile, în toate timpurile, în toate locurile si dimensiunile pentru toate cele făcute cu voie sau fără de voie, cu știință sau fără de știință, cu cunoaștere sau fără, cu mintea, cu corpul, cu sufletul, cu spiritul; aici si acum, oriunde și oricând, și îi/îl/o rog să mă ierte și să mă binecuvânteze, iar pe bunul dumnezeu il rog să ne ajute în acest proces. Amin

  • De separare și regenerare

Ce e al meu (prin drept divin) revine la mine, ce e al tău (prin drept divin) revine la tine, energie, structuri, suflet, daruri, haruri, ghizi conform planului divin pentru binele nostru suprem. Se refac matricele energo-spirituale divine inițiale până la gradul de perfecțiune atins al spiritului.

Sunete, frecvențe, mantre, muzică

De stat mintea în loc

Mintea în loc mi s-a oprit efectiv în timpul unui exercițiu de 20 de serii duble de lovituri stânga-dreapta la sacul de box, cam pe la jumătatea lui, în stilul ăla ”Cine sunt? Unde mă aflu? Ce fac?”. Altfel, mintea în loc nu-mi stă cu ușurință, dar sunetul din linkul alăturat de la Institutul Monroe se aproprie cel mai mult de același efect. Are efecte mișto, deși nu pare așa la prima audiție, dar eu vi-l recomand ca măcar odată în viață... Interesant cum a trecut o oră în 10 minute.

Dureri pe corpul fizic

Am testat frecvența, și după o oră de ascultat, durerile de spate, șale, umăr s-au atenuat până la dispariție. Acum să nu uităm însă că durerile în corpul fizic reprezintă ultima manifestare a problemei care de fapt își are rădăcinile/cauzele în celelalte corpuri, astfel că soluția este temporară, pentru a atenua simptomele permițându-vă să vă puteți ocupa în voie de cauze fără distragerea atenției de către durere. Nu o faceți, ea va reveni, și jocul cu frecvența va merge până la un punct, când vă veți imuniza și la ea.

Bine ar fi să o puneți în timpul somnului, atfel șansele ca ea să lucreze și pe alte planuri decât cele fizice să crească, de aceea vă pun aici cea cu durată de 9 ore. Iar dacă combinați 174 Hz cu 528 Hz e și mai mișto, atenuarea durerii fizice împreună cu regenerarea întregului corp și ceva vindecare emoțională care să susțină corpul fizic (de obicei mintea strică lucrurile. 741 Hz elimină toxinele și te scapă de infecții. Aici găsiți o mantră superb cântată.

9 într-unul

9 Solfegii miraculoase pentru o terapie cap coadă la prețul unei ore și un pic din viața ta. Eu zic că merită, doar să reziști tentației de a asculta altceva, dar nu și celei de a adormi ascultând. Mai eficiente decât ați putea crede, dar și ascultatul ar fi bine să îl practicați măcar 21 de zile consecutive ca să merite și cu efecte garantate.

La război ca la război

Nu știi niciodată care pași te vor propulsa în mijlocul unui război, și din senin zboară obuze pe lângă urechile tale (mai mult sau mai puțin figurativ). Sunetele de tobă sunt cele care întăresc spiritul suficient cât să se poată plimba atât în ceruri cât și în lumile de jos, de unde de multe ori nu ai ieși nezburătăcit de pene. O mantră către o entitate superioară gen Shiva vă asigură și protecție să nu reveniți cu păduchi de la drum.

Dacă lucrurile sunt chiar grave și pe karmă, aveți două soluții: fie creșteți vibrația peste capacitatea celor din jur ascultând, de exemplu Sarah Brighman, fie mergeți cel mai jos, cu Tom Waits, de exemplu. Cel din urmă vă poate plimba și sus și jos, și prin toate fricile și dezgusturile, dar și plăcerile și emoțiile. De neratat. Cu jumătate din discografia sa, ați parcurs jumătate din drumul ascensiunii. Pentru restul de cale, ascultați cealaltă jumătate. Aveți două exemple pentru el, unul de sus și unul de jos, rămâne să stabiliți voi care e care.

În rest, muzica de vioară vindecă mintea, cea de pian sufletul; tobele, zurgălăi și ciocăniturile stăpânesc spiritul, cea de fluier, nai și alte instrumente manifestă.

Ritualul cu lumănări +/- rugăciune

9 lumânări așezate în cruce cu brațe egale precum în imaginea alăturată pot fi aprinse pentru arderea karmei personale și de neam, atenție însă că lumina va dizloca întunericul respectiv și va activa lecțiile pentru consumarea energiei. Contează și culoarea lumânărilor și intenția cu care le aprindeți. Contează și dacă fiecare lumânare are și o rugăciune alături, aceeași sau diferite. (Nu striccă și un algoritm de tipul celor pus la Liturghii ”Această lumină se transmite în întregul meu neam numit și nenumit, neștiut, uitat, exclus, pentru a fi iertați de păcate, și celor cărora neamul le-a greșit pentru a înlesni iertarea de către aceștia).

Aceleași lumânari aprinse în formă de cerc vă pot ameliora, sau îmbunătăți relația cu o entitate superioară/ghid, aici contează și mai mult culoarea (să fie pe frecvența entității, sau albe ori magenta - culoarea recunoștinței)

Mai există ritualul de la miezul nopții cu 40 de lumânări aprinse pentru întreaga ierarhie cerească fie pentru anularea contractelor de la nivel de spirit, fie pentru ușurarea vămilor. Ritualul este bun și pentru înlăturarea unui blocaj care altfel s-ar dovedi greu până la imposibil de îndepărtat. Atenție însă cu cât problema este mai gravă, blocajul mai mare, cu atât riscați să aveți surprize (NU LĂSAȚI LUMÂNĂRILE NESUPRAVEGHEATE!!!). Pentru fiecare lumânare aprinsă aveți de spus odată rugăciunea Tatăl Nostru respectând indicațiile de aici. Baftă!

Problemă de rezolvat

O lumânare triplă (genul celor care se găsesc la PEPCO cam la 10 lei) poate fi aprinsă pentru soluționarea oricărei probleme. O flacără arde pentru tine, una pentru îngerul tău, și una pentru a curăța/energiza sufletul pus în problema respectivă. Aprinsul împreună cu un bețișor aromat pe frecvența potrivită face minuni, merge și o grilă de cristale.

Liturghiile, psalmii și alte rugăciuni

Liturghiile sunt atât acatiste (rugăciuni pentru vii) cât și pomelnice pentru morți (adormiți) menite a fi citite de preot în timpul slujbelor litughice, și au scopul de a trimite lumină către cei numiți. În stânga sunt listați primii, unii sub alții în coloană, iar în dreapta cei din urmă. O liturghie are 20 de lei stabiliți pentru 40 de zile, dar puteți pune mai mult (vor fi mai multe zile acoperite). La o mânăstire se citește zilnic, la biserică de 3 ori pe săptămână. Lăsați 3 liturghii pe lună la mânăstire, sau 9 pe lună la biserici (nu mai multe, ca să puteți face față luminii). Când karma este mai mare pe un părinte, puneți liturghia doar pe neamul respectiv (la vii începând cu voi înșivă, frații, surorile și părintele și bunicii acestuia, dacă mai sunt în viață, dacă nu la adormiți. Adăugați și un algoritm dedesupt ”Și cu tot neamul lor cel numit și nenumit, neștiut, uitat, exclus, pentru iertarea lor de păcate, pentru a ierta și a fi iertați, pentru tot ce au greșit sau li s-a greșit.

Psaltirea lui David nu e de citit /sau ascultat de cei slabi de înger, iar cei care nu sunt slabi de îngeri, și o fac terapeutic fără a duce viață de preot/călugăr să-și asume niște precauții. Unii psalmi sunt citiți, alții cântați, unii leg diavolii, alții îi dezleagă. Doar câțiva au beneficitate mare, mulți sunt mai mult blesteme și chinuie răul, ceea ce face dificilă ieșirea din cercul karmic.

Psalmul 50 este de iertare și curățare, și unul scris de mine pentru iertarea de sine aici. Recomand să citiți psalmii cel puțin cu tălpile în apă cu sare (inclusiv sare amară).

Scutul rugăciunii bazat pe Platoșa Sf Patrick

Creatorul este cu mine și înlăuntrul meu,
Creatorul este în în faţa mea, în spatele meu,
Creatorul dedesubtul meu, deasupra mea,
Creatorul este la dreapta mea, la stânga mea,
Creatorul este în inima tuturor celor care se gândesc la mine,
Creatorul este în gura tuturor celor ce vorbesc cu mine și despre mine,
Creatorul este în fiecare ochi care mă vede,
Și în fiecare ureche care mă aude.