Trei claruri cucuiete…
Clarvederea
Dintre toate clarurile, clarvederea pare să reprezinte cea mai râvnită/temută/admirată abilitate extrasenzorială, atât de cei porniți pe calea spirituală, cât și de cei care așteaptă îndrumare de la primii. Pare să reprezinte piatra de hotar care validează trecerea în irealitatea imediată, o abilitate mistică atotacoperitoare, când de fapt, niciodată lucrurile nu sunt atât de clare în privința clarurilor.
Deschiderea celui de-al treilea ochi pentru clarvedere nu face decât să-ți lărgească spectrul vederii cu încă o dimensiune, ce dimensiune, eh… aici e șpilul, cea în care te afli. Pardon, cea în care conștiința ta vibrează, pe frecvența unei chackre, sau a unei antichakre. Ce sunt ultimele aflați mai multe aici.
Clarvederea este precum o fotografie sau un film mut, un fel de instantaneu surprins de altcineva. Vezi momentul ales de fotograf și nimic dincolo de el. Exersarea celui de-al treilea ochi poate concentra atenția pentru a observa mai multe detalii, însă doar inteligența emoțională ajută la interpretarea lor, iar conștiința de sine în prelucrarea lor.
Claritatea imaginii depinde de calitatea aparatului și de experiența fotografului, dacă știe să regleze contrastul dintre lumină și întuneric. Acuratețea istorică și gradul de detaliere țin de perspectiva pe care fotograful vrea să o prezinte, asupra căror detalii vrea să atragă atenția. Și știm cine se ascunde în detalii…
Clarviziune
Este posibil să ai al treilea ochi deschis 100 și totuși clarvederea să nu-ți fie accesibilă în sensul prezentat mai sus. Asta pentru că vederea este orientată către interior, nu mai are setea de cunoaștere a lumii exterioare în cele mai mici detalii, ci cristalizarea informațiilor în experiența personală, transformarea lor în concept, în esența universal valabilă, în mod detașat și totuși personal.
Clarviziunea este atemporală și aduce cu ea emoția Sinelui Superior de unde de obicei se descarcă informația. Aurul spiritual este suflet încărcat cu valoarea experimentării emoției, informația pură nu are capacitatea de a transcende granițele tuturor dimensiunilor, cunoașterea există oricum și rămâne aceeași în mod permanent, doar emoțiile au intensitate, opoziție, nuanțe.
Viziunea este vederea la distanță cu sufletul, este implicarea personală în proces, este credința dincolo de știință.
O viziune poate fi ceva ce mintea ta încă nu știe să înțeleagă, nu are puncte de referință, nu e o fotografie, ci o pictură abstractă, pe care dacă te oprești să o contempli îndelung, să îți deschizi sufletul și simțurile către ea, dacă te familiarizezi cu autorul și imaginezi în locul lui, vei reuși să creezi o relație intimă, personală pe care nu vei putea niciodată să o ștergi din memoria ta.
Clarcunoașterea
Clarcunoașterea vede obiectul observat și observatorul și relația dintre ei în același timp, vede cauza în efect și efectul în cauză. “Vede” în sensul de înțelege, de a face conexiunile dintre ele, de a sesiza interdependența.
SINESTEZÍE s. f. 1. percepere simultană pe cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui analizator; corespondenţă (II). 2. principiu potrivit căruia senzaţiile diverse (coloristice, muzicale, olfactive etc.) îşi corespund în plan afectiv.
Clarcunoașterea este sinestezică, conceptuală până la esența ultimă, este spirala care a închis cercul.
În ciuda acestui fapt, dezvoltarea clarcunoașterii nu ajută, chit că poate părea țelul ultim al căutătorului spiritual. Faptul că știi, chiar și în mod clar, nu îți rezolvă problemele. Aduce puțin cu dilema filozofului: să ai cu cine, cu ce și unde, dar ce rost are?!?
Știutul nici nu împiedică și nici nu accelerează lucrurile, le suspendă în afara timpului, în așteptarea armonizării universului cu planul divin. Dacă clarvederea este nerăbdarea de a ști, iar clarviziunea credința revelării, clarcunoașterea este certitudinea că totul trece, răbdare să fie.
Clarcunoașterea are o anume predestinare inerentă, pentru că reprezintă o certitudine care include atât credință, cât și viziune; atenție și voință în a urmări procesul convins de imuabilitatea lui, și așa precum electronii sunt dezordonați în absența observatorului, dar se aliniază ordonat conform așteptărilor atunci când te uiți la ei, tot la fel se întâmplă și cu materializarea clarcunoașterii.
Divinație
De ce am inclus și divinația în acest articol? Ce are sula (instrument de scos cuie-nu vă gândiți la prostii) cu prefectura? Prea târziu, v-ați gândit deja, nu mai puteți anula imaginea care s-a strecurat în faldurile conștiinței voastre. E destul de ușor să manipulezi mintea pe o linie de gândire, să te joci cu un arhetip verbal…
Ei bine, Divinația este metoda prin care puteți exersa cele trei claruri de mai sus, pe rând, împreună, în joacă, sau în serios.
Cardurile divinatorii sunt, de cele mai multe ori, rezultatul clarvederii, clarviziunii și clarcunoașterii altcuiva, și vă pot servi drept îndrumător sau nu. Puteți porni individual pe drumul cunoașterii cercetând precum un bibliotecar, sau experimentând precum un alchimist, sau observând precum un om de știință, și posibil până la final să vă puteți creea propriile carduri sau înțelesuri.
De la ce vedeți și cum interpretați ceea ce vedeți, mergând pe firul poveștii până la conceptul de bază și eventual veți ajunge la intuirea poveștii fără a atinge cardurile.