TA SHEN KOU - Misterul unui simbol revelat

Revelarea divină - tehnică de lucru

Nu este om mai orb decât cel care nu vrea să vadă, nici om mai surd decât cel care nu vrea să audă.

Proverb popular

Urmând principiul prezentat de proverb și ținând de faptul că am centrul mov în mandala zilei de naștere (și cum zicea Vlad T Popescu - cei mai dificili în a-și urma calea spirituală, în ciuda faptului că le mai lipsește puțin de parcurs pe ea) am refuzat să am de a face cu misticismul care îmi este de fel inerent. Din diverse motive pe care nu o să le dezbat aici, maeștrii ascendenți au o disponibilitate redusă de a ieși în evidență cu abilitățile spirituale, de a le accesa și afișa.

Spre deosebire de cei cu centrul albastru închis, galben, turcoaz sau ocru, a căror privire se uită direct către divinitate și revelația are din start subiect și predicat, movul se ascunde în vise, în cercetarea dată de încercare și eroare, în revelația interiorizată și redescoperită precum un mister străvechi scos la suprafață de un arheolog gelos. Procesul este unul lung, anevoios în care te târâi, în șuturi virtuale din colț în colț, în același timp nevoit să te inclini în fața grației divine care rămâne aeeași, cu același grad de adevăr și același impact.

Visul lucid - instrumentul revelării

Dacă în viața de zi cu zi, pașii care trebuiau să mă poarte pe calea mea spirituală erau reticenți, ezitanți, unul înainte și doi înapoi, cu lait motivul ”Dar de ce eu, de ce acum, de ce aici, cum așa ?” exasperând-o pe prietena mea Petruta care se străduia să mă educe, responsabilă cu șuturile în fund menite să mă împingă înainte mai mult de un pas odată; în partea cealaltă - dincolo de văl - în lumea irealității imediate se lucra intens, pentru că deja anunțasem universul aici? că sunt gata să mă pornesc la drum, și asta e suficient - primul pas înspre Dumnezeu.

Visul este o cale de acces a subconștientului și inconștientului, a umbrei, a irealității imediate, de contact direct cu entitățile pe care în mod normal în starea de trezie nu le percepem pentru că mintea noastră stă de pază. Diferența dintre un vis obișnuit și unul lucid este că în cazul celui din urmă știi că visezi, și ai control asupra a ceea ce se întămplă - poți alege să te trezești, de exemplu.

Problema mea? Indisponibilitatea de a-mi aminti a doua zi ce s-a întâmplat peste noapte în vis. Diferența dintre amintire și uitare fiind simpla intenție de a-mi aminti sau nu. Piedica poate fi un simplu ”ce rost are?” lejer, neasumat. Cert e că într-o dimineață m-am trezit cu un gând țipat în spatele pleoapelor care abia se întredeschideau ”Adu-ți aminte măcar Tachenko!!!!!”

Căutarea

Trezirea spirituală dă startul unei căutări, mai mult lăuntrice, iar instrumentele avute la dispoziție ca și asistență diferă în cazul fiecăruia, în funcție atât de modul în care a avut loc trezirea dar și de abilitățile deja deținute, sau pe care ești dispus să le cultivi. Trezirea poate fi bruscă, de tipul unui accident, sau atent cultivată prin exerciții mai mult sau mai puțin obișnuite, și poate aduce cu ea abilități de tipul clarurilor (clar vedere, clar auz, clar simțire, clarviziune, clarcunoaștere etc) sau o deschidere/un acces către un anumit tip de cunoaștere, către un anumit grup sau tip de practică.

În cazul meu fiind vorba de fapt de o (re)trezire și implicând un amalgam de abilități și moduri de lucru, din care 90 % le respingeam, retrasarea informației către sursă și refacerea puzzle-ului într-o imagine clară a fost un proces anevoios și întortocheat. Imaginați-vă firul Ariadnei de ieșire din labirint, cu minotaurul pândind în colțurile întunecate, cu o lanternă a cărei baterii este pe ducă, cu firul scăpat din mână în întuneric, odată reapucat pierdut sendul de mers…

Ok, aveam cuvântul (să zicem). Cu ajutorul unei prietene căreia i-am povestit visul (mă rog, faptul că am avut un vis pe care nu mi-l amintesc dar care s-a finalizat cu o comandă imperativă), printr-o meditație am descoperit că Tachenko era o sferă de energie așezată în plexul solar, sau mai degrabă în abdomenul inferior, parțial lumină, parțial întuneric (deși aș merge pe lumină necreată de fapt), sfera în care cele două tipuri de energii se învârteau sub formă de vârtej.

Trăiască Google, mastermind-ul căutărilor de orice fel (inclusiv spirituale). Sigur, rezultatele sunt îmbunătățite de calitatea algoritmului de interogare, iar dacă tu cauți un cuvânt în rusă, când de fapt ele sunt 3 cuvinte în chineză, poți căuta mult și bine… Dar cine insistă, va găsi, sau va nimeri până la urmă calea cea bună, soluția corectă. Tachenko era de fapt TA SHEN KOU, însă confuzia numelui și semnificației nu a afectat eficiența utilizării sale, ci dimpotrivă utilizarea a dus la clarificarea sensului.

Lucrul efectiv

La întrebarea ”Ce face?” în lumea spirituală răspunsul nu va fi niciodată atotcuprinzător, clar sau instant. Nu pentru mine cel puțin. La mine practica este văzând și făcând, sigur și ceva clarcunoaștere intuitivă ca punct de plecare. Ca idee, o astfel de revelație sau un cadou spiritual pornește de la două premise interconectate, anume o misiune personală, care să te ajute în rezolvarea unor probleme personale sau ale altora. În primul rând, misiunea personală presupune dezvoltarea celei mai bune versiuni a ta, razolvând problemele pe care le ai, sau ți le-ai stabilit ca și puncte de hotar în viața ta.

Problema

Deci problema de rezolvat e a ta în primul rând, identificarea ei de cele mai multe ori nu pune probleme, mai ales dacă problema are și manifestare în planul fizic. Mai greu este de asimilat soluția la problemă, legăturile dintre puncte dor ca și proces atunci când vrei să le unești. În cazul meu, problema era starea, numită popular ”deochi”, și fiind mai mult sau mai puțin o agresiune energetică suferită involuntar atât de partea mea, cât și de a agresorilor. Fiecare ieșire în lume, în mijlocul unei mulțimi care se uita la mine, mă rupea fizic, emoțional, mental și spiritual.

Soluția

Gazda mea din acele timpuri, Dumnezeu s-o ierte, nu mai prididea cu descântatul, desigur furat din tată în fiică, însă dacă îl consideri drept terapie, el rezolva doar efectele, nu și cauza, ba dimpotrivă, fiind un descântec clasic, cu blesteme, din păcate accentua cauza creând karmă interpersonală acolo unde inițial era doar o problemă personală. Chiar și descântecul cu Tatâl nostru este o soluție tot temporară. Deochiul este un dezechilibru creat de faptul că ieși în evidență, cumva, iar lumea se conectează la energia ta, iar drept urmare are loc un transfer de energie lipsit de beneficitate. Fie nu mai ieși în evidență, fie manipulezi transferul energetic pentru a-i mări beneficitatea.

Pe acest aspect lucrează simbolul (sfera). Activarea ei (numind simbolul și concentrând atenția pe sferă) o transformă într-un portal/dimensiune de înmagazinare a energiilor care vin către tine, putând fie să urci apoi sfera în focul suprem de purificare (Soarele), fie să activezi torurile/tornadele din interiorul simbolului pentru transmutarea și eliberarea înapoi a energiilor astfel purificate.

Închiderea cercului

Tot activând simbolul intonându-i numele, am observat că o făceam pe silabe, și m-am gândit, nereușind să găsesc numele în rusă (cu folosirea chirilicelor cu tot), dacă nu e un cuvânt ci o serie de cuvinte, o frază? Evident observând că în Reiki de exemplu, simbolurile sunt astfel de șiruri de cuvinte, care au și o formă simbolică. Abia la Grand Master mi-a dat prin minte că s-ar putea să fie chineză, iar de acolo până la descoperirea că chen era shen (eu auzisem șen, dar de… eram în perioada rusă), și ko de fapt kou unde ”u” e aproape insesizabil ca sunet nu a mai fost chiar atât de mult și de greu.

Înțelegerea sensului

Ați putea crede că odată descoperită limba, și cuvintele expresiei lucrurile ar deveni mai ușoare de înțeles (mă rog, trecând sub o formă sau alta peste faptul că e chineză, sunt caractere speciale, am zis Trăiască maestrul Google, nu?) , sensul mai clar, scopul, țelul identificabile.

Sigur, cele 3 cuvinte ideograme par să bată cu acțiunea simbolului, însă nimic nu e doar ce pare a fi, niciodată, straturi peste straturi de semnificații și posibilități se deschid cu fiecare lovire de pensulă care constriește caracterul și realizezi că în chineză, mai puțin e mai mult.

TA

https://youtu.be/AI2XcK5dv-YTA

Un cuvânt care înseamnă și EL și EA și tot ce e neutru ca și spirit. Ta este spiritul înainte de a fi individualizat și personificat în masculin, feminin sau neutru, este spiritul care ia formă când te uiți la el în legătură cu altceva.

Sunt 3 ideograme, eu am dat-o drept exemplu pe cea feminină, pentru că ea este cea care se activează preponderent în mine, dar au fost momente când a fost el, sau spiritul a fost neutru ca gen.

SHEN

https://youtu.be/BemrB9cTNuM

Din nou 3 ideograme, cu trei sensuri pentru același sunet:

  1. Spirit

  2. Corp

  3. Abis (Adâncuri)/Întuneric

Ghiciți pe care l-am ales eu ca reprezentare în video.

(神) este ”zeitatea” ”spiritul”, mintea colectivă inclusivă, a viitorului. Se raportează la spiritele superioare care se implică în afacerile lumii, spiritele care generează râuri, munți, tunete sau chiar stele. Este este puterea sau fluxul de bază din interiorul oamenilor care răspunde pentru viață și, pentru a atinge potențialul maxim al vieții, împinge spiritul pentru a se transforma în scopul de a-și actualiza potențialul.

O a treia înțelegere a shen îl descrie drept o entitate care poate fii spirituală, în sensul de a inspira admirație sau uimire, deoarece combină categorii de obicei ținute separate sau care nu pot fi înțelese prin concepte normale.

În medicina tradițională chineză, medicul va descrie acest lucru ca fiind strălucirea sau luciul care se vede deasupra suprafeței unui obiect. Dacă are strălucire, vitalitate și strălucire, are Shen bun. Un fel de duh sfânt să zicem. În acupunctură shen reprezintă energia spirituală pură lipsită de memorie și trăsături de personalitate. Simbolul este foarte asemănător cu cel pentru CHI care în anumite concepții chiar asta inseamnă.

KOU

https://youtu.be/EhogogNhCJU

Nici încheierea nu putea fi doar un simplu sens, nu?

Sigur, sensul de bază este gură, intrare, poartă, deschidere, dar la o analiză mai atentă poate fi și legat de a înnoda, confisca, aresta, a acoperi, a extrage, un buton, o cheie, o bătaie în ușă, a invada, inamic, rupere, lamă de cuțit, tăietură.

Concluzie

Ca orice alt simbol, și acesta este o poartă, o invocare a unei energii, în care intenția și intonația stabilesc modul de lucru (este vindecare, este punere în ordine, este apărare sau atac, este înțelegere, conexiune, conectare sau acțiune. Lucrând cu el i-am descoperit multe veleități și și mai multe întrebuințări decât în problema mea inițială. Pentru mine a fost ca un Graal personal, un capăt de drum care a reprezentat un alt început de drum, fix așa cum era el menit să fie.

Sper să vă fie de folos.

TA SHEN KOU

〰️

TA SHEN KOU 〰️