Despre mine și alți EU

Spune un prieten de al meu că în fiecare din noi există cel puțin o carte, cea despre noi înșine, noi cu gândurile, experiențele și emoțiile noastre. Mai poți scoate încă o carte din misiunea ta personală, din ce știi să faci cel mai bine, suficient de bine cât să le poți oferi sfaturi și altora care sunt la început de drum sau se gândesc să îl aleagă ca și cale. Oricum și ceea ce facem ajunge să facă parte din noi, să ne condiționeze sub o formă sau alta.

Eu de exemplu, sunt traducător de meserie cu peste douăzeci de ani de experiență în spate (doamne, ce am îmbătrânit!). Aș putea scrie un manual despre această profesie, mai mult sau mai puțin interesant pentru colegii din breaslă.

Pentru publicul larg, însă, în special pentru cei care nu au învățat niciodată o limbă străină, ar fi mai interesantă o carte despre cum m-a format și transformat pe mine meseria mea, mai ales că, oroare, sunt acel traducător de texte tehnice. Meseria de traducător tehnic este precum păpușile rusești, cochilie, în cochilie, în cochilie. Este o meserie care te obligă să știi tot ce nu ți-ai fi dorit vreodată să știi despre alte meserii, și să le știi fără aplicabilitate practică.

Dar destul despre mine, am făcut această analiză doar pentru a sublinia faptul că o carte despre o persoană, altcineva decât tu însuți te poate călăuzi către o astfel de analiză interioară, foarte importantă în cunoașterea de sine. De ce ai vrea să te cunoști pe tine? Ei bine, ai mai scăpa de fricile necunoscutului, și credeți-mă, nu sunt puține, chiar dacă la prima vedere credem că ne cunoaștem bine, lucrurile nu stau chiar așa. Chiar dacă ne cunoaștem, putem să nu fim chiar împăcați cu cine și cum suntem, și mai important decât atât, să nu ne manifestăm cu discernământ.

Când vine vorba de formare, societatea, familia, prietenii, meseria joacă roluri importante în alcătuirea personalității (să zic mai degrabă personalităților) noastră. Aceste personalități-roluri pot fi extrem de diferite în contextele care nu le sunt native. Sub presiunea lor este dificil să mai ajungi la acel eu autentic și să-l lași să se manifeste plenar. Poate doar după o sticlă de vodcă. Toate cărțile bune spun că trebuie să asculți vocea interioară, dar ce te faci când sunt mai multe? Și se mai și contrazic între ele?

”Despre mine și alți Eu” tinde să fie o călătorie de descoperire a acestor voci ce răsună permanent în capul nostru, și cum ne influențează ele modul în care gândim, simțim, acționăm. Vocea părinților prin exemplele care ni le-au dat, a prietenilor cărora le-am cerut sfaturi, a celor pe care i-am îndrumat și format la rândul nostru, și a cărților citite din care ne-au rămas lait-motivele unor deziderate ce par de neatins.

Toate aceste voci și experiențe sunt menite să ajute în înțelegerea unor concepte și să te scoată din starea de confort a ceea ce știi, să te facă să pui sub semne de întrebare cine ești, ce faci și ce gândești, să te scoată din propria poveste, aruncându-te în a altuia și să te readucă în a ta cu o nouă perspectivă. Cartea Adelei devine, prin conținutul ei, încă o voce, cea comună unui grup de judecător, avocat, procuror, jurați și executori. E aproape ca o mică apocalipsă personală, o dare de seamă a ce ai înțeles până acum. E greu să fii sincer în ceea ce te privește în fața publicului larg, să-ți dezvălui trăirile interioare spre a fi analizate și judecate de alții, deși cea mai aspră voce s-ar putea să fie tot a ta.

Așa cum am spus și pe facebook, la lansare, există oameni al căror interior este un multivers, plin de povești, de minuni, de lucruri nebănuite. Este uimitor cum ele pot fi cuprinse într-un chip diafan, cum inocența poate ascunde înțelepciunea gesturilor simple, de copii la joacă. Când astfel de oameni se deschid privirii, sinceritatea lor te îndeamnă la propria ta introspecție, pentru că e nevoie de mult curaj să îți expui sufletul într-o carte, să lansezi așa o invitație lumii în intimitatea simțirilor tale. Merită să o faci pentru a descoperi că poveștile tale sunt linia de salvare nu numai pentru tine, ci și pentru cei din jur...

Cartea o găsiți de cumpărat aici, iar despre Adela mai multe pe blogul personal.