Principiul "Cui pe cui se scoate"
Acest principiu se bazează pe premisa că soluția unei probleme este de același tip cu problema însăși. Vă dau un exemplu: probleme cu vrăji, farmece, legături - mergi la vrăjitoare, că doar o vrăjitoare face d'astea, și combați focul cu foc: cine leagă și dezleagă, eventual pentru o sumă modică extra, ți-i leagă pe cei care te-au legat să-i învețe minte s-o mai facă și altădată. Sună logic, nu-i așa? Deși nu sunt genul care pentru fiecare soluție găsește o problemă, aș vrea să atrag atenția că acest principiu este mult prea apropriat de cel biblic ”Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Rezultând, în mod evident, dovedit istoric, escaladarea conflictului. În plus, ar fi nevoie să subliniez și alte câteva aspecte: de unde poți fi sigur că vrăjitoarea ta are suficientă cunoaștere pentru a identifica corect problema și în consecință să o trateze corespunzător, și mai mult, că este mai puternică decât a adversarului (mama lor de dujmani)? Și să vă mai spun un secret (destul de cunoscut de altfel): nu numai vrăjitoarele leagă, blesteamă, fac farmece, iar puterea spirituală se ascunde unde nici nu te aștepți, ea manifestându-se în feluri obișnuite, curente, putând lua forma și manifestarea unui simplu gând. Slujba de cununie leagă, psalmii blesteamă, legatul lacătelor de garduri sunt legături, purtatul chiloților pe dos pentru protecție, întorsul cănii să găsești obiectul pierdut reprezintă farmece , inclusiv punerea cuiva pe un acatist, sau citirea anumitor rugăciuni pentru soluționarea anumitor probleme...
Principiul ”N-am fost eu, și dacă am fost, nu recunosc”
Dacă ultimul paragraf de mai sus nu v-au făcut să exclamați un ”Aoleu și vai de mine, uite ce fac fără să-mi dau seama”, atunci vă numărați printre adepții principiului de mai sus. Pe baza unui alt principiu fundamental, anume că nu există cauză fără efect, și efect fără cauză, dacă v-a ”bătut” Dumnezeu și experimentați bube și babe (aka farmece, descântece, blesteme, făcături și alte minuni), cu siguranță faceți și voi ceva asemănător sub o formă sau alta. Chiar și atunci când karma neamului stă grămadă peste voi, și vă înghesuie păcatele neamului, nu degeaba ați aterizat în neamul respectiv, ați picat datorită altui principiu - cine se aseamănă se adună... De aia neamul nu ți-l alegi, sau mai bine zis, alegerea e limitată la ce îți poți permite... Dacă nu ai avea deloc sămânța karmică plantată în câmpurile tale, atunci terenul ar fi infertil, și nu ar răsări nimic la suprafață.
Principiul ”Musai să schimbăm ceva, dar totul să rămână la fel”
Dacă într-un final apoteotic ajungem să recunoaștem că posibil cauza să fie la noi și nu avem de ales decât să facem ceva să schimbăm lucrurile, ajungem la axioma de mai sus, pentru că nu-i așa, există ”n” motive pentru care suntem așa cum suntem, și dacă schimbăm ceva, cine știe ce drob de sare ne mai poate cădea în cap. Mai bine cu răul știut, decât să înfruntăm frica de necunoscut, sau mai rău, să ne imaginăm deja traseul plin de pericole reale sau imaginare de pe noul drum. Liberul arbitru este o utopie nu pentru că el nu există, ci pentru că nimeni nu e dispus să îndeplinească condiția de bază pentru manifestarea lui: anume asumarea răspunderii, până la capăt, fie să te schimbi, fie să te accepți cum ești și să defilezi așa, împăcat cu cine ești și durerile și suferințele tale. Așteptăm să ne tragă cineva de mână, la o adică acceptăm chiar și să ne biciuiască de la spate, pentru a ieși din necazuri, eventual să putem mai târziu avea și pe cine da vina în caz de nereușită.
Principiul ”Scoate capul din cutie”
Poate recunoașteți termenul englezesc ”think outside the box”. Conform paradoxului lui Schrödinger, în interiorul unei cutii închise, ești atât viu cât și mort simultan, și nu știi cu adevărat cum ești până nu deschizi cutia. Bine, era vorba de o pisică, dar știm cu toții cum sunt pisicile cu cutiile, ele scot mereu capul să verifice că sunt vii. Dincolo de spațiul sigur al cutiei în care trăim și cu care ne-am obișnuit, în care ne izolăm de lume și influențele acesteia, există întrebarea ”și acum ce fac?”. Și în afara cutiei faci ce făceai și înăuntru, trăiești. Însă acum ai o perspectivă mai largă, ai mai multe opțiuni, poate o cutie mai încăpătoare, cu funde, și altele... De aceea poate că ar fi mai bine să îți ierți dușmanii înainte să-i înveți minte, drumul la biserică să fie cu scopul introspecției mai mult decât cel al expectativei, apelatul la vrăjitoare să fie așa ca obținerea unui alt punct de vedere - o a doua părere de confirmare/infirmare a bubelor, nu de alta, că tratamentul lor este schimbarea.
Denegarea de opinie
Orice asemănare cu realitatea este pur intenționată și deloc întâmplătoare, dați-mă în judecată!